802.11g – standardul reţelei wireless

802.11 este constituit dintr-o mulţime de standarde wireless IEEE, care reglementează metodele de transmisie în reţea. În zilele noastre, acestea sunt utilizate frecvent în variantele 802.11a, 802.11b, 802.11g, 802.11n şi 802.11ac, pentru a asigura comunicaţia wireless acasă, la birou sau în cadrul obiectelor comerciale.

IEEE 802.11g a fost creat în anul 2003 ca o extensie a standardului 802.11b. Acesta permite creşterea transferului până la 54 Mb/s folosind aceeaşi bandă 2,4 GHz, care se foloseşte pentru standardul 802.11b.

Standardul utilizează CSMA/CA (Carrier Sense Multiple Access with Collision Avoidance – protocolul care defineşte modul de accesare a unei conexiuni multiple, urmărind starea suportului de date şi evitând coliziunile ). Transferul disponibil este segmentat între toate staţiile de transmisie, inclusiv AP (Punct de acces) pentru circulaţia către şi de la echipament.

Echipamentele 802.11g sunt absolut compatibile cu echipamentele 802.11b. Totuşi prezenţa unui echipament care funcţionează la standardul 802.11b micşorează radical viteza de lucru a întregii reţele care funcţionează la standardul 802.11g.

Modularea utilizată în cadrul standardului 802.11g este OFDM (Orthogonal Frequency-Division Multiplexing – multiplicarea ortogonală a frecvenţei), care a fost implementată din standardul 802.11a cu viteze de transmitere a datelor de 6, 9, 12, 18, 24, 36, 48 i 54 Mb/s şi revenire la CCK (Complementary Code Keying – codul cheie de completare – la fel ca în cadrul standardului 802.11b) pentru 5,5 şi 11 Mb/s şi modulare DBPSK/DQPSK + DSSS pentru 1 şi 2 Mb/s. În ciuda faptului că 802.11g funcţionează în aceeaşi bandă de frecvenţă ca şi 802.11b, poate obţine un transfer de date mai bun datorită faptului că originea sa se bazează pe 802.11a.

Din cele 52 de suporturi OFDM 48 sunt rezervate pentru fluxul de date, iar 4 sunt suporturi pilot pentru suporturi cu o separare de 0,3125 MHz (20 MHz/64). Durata de existenţă a simbolului este de 4 microsecunde, care include un interval adiţional de asigurare de 0,8 milisecunde. Generarea de facto şi decodarea componentelor ortogonale are loc în cadrul intervalului de bază, cu ajutorul DSP. Apoi, acestea sunt transpuse la frecvenţa de 2,4 GHz în transmiţător. Beneficiile folosirii OFDM constau în reducerea efectelor propagării pe mai multe căi a semnalului către receptor şi îmbunătăţirea eficienţei spectrului.

În ciuda unei bune recepţii şi a punerii în aplicare rapide a standardului 802.11g, acesta este caracterizat de un nivel foarte similar de interferenţă la transmisie ca şi standardul anterior 802.11b în intervalul aglomerat de bandă 2,4 GHz. Dispozitivele care funcţionează în acest interval includ, de exemplu cuptoare cu microunde, dispozitive Bluetooth sau telefoane digitale wireless, care de multe ori duc la perturbări grave. În plus, apar deseori probleme cauzate de un număr mare de utilizatori şi densitatea reţelelor în zonele urbane.

Pentru a preveni interferenţa mutuală, în Statele Unite şi în alte ţări există doar trei canale utile care nu se suprapun (canalele 1, 6, 11, cu o separare de 25 MHz), şi patru canale în Europa (canalele 1, 5, 9, 13, cu o separare de numai 20 MHz). Chiar şi în cazul unei astfel de separări, o parte a interferenţelor persistă, chiar şi din cauza panourilor laterale cu raza de acţiune caracteristică a transmiţătoarelor, deşi acestea sunt mult mai slabe.

Tab. 1. Lista canalelor şi a frecvenţelor aferente acestora

(*) Nu toate canalele sunt legale în fiecare ţară 

Fig. 1. Prezentarea grafică a celor 14 canale responsabile pentru frecvenţele medii